Fractura pe care mi-a provocat-o privirea un bărbat, o privire rudimentară pe măsura primitivismului său, e vindecată. Nu și ligamentele. Ele se vindecă mult mai greu. O agresiune de neuitat, în centrul Bucureștiului. Bucureștiul nu este tocmai orașul în care să te simți în siguranță. E o tristețe cauzata de un misoginism subtil, neconturat. Tocmai din cauza acestei lipse de consistențe, acestei insinuări extrem de discrete, acest misoginism nu este condamnat și nu pare a fi condamnabil. O perversitate, o causticitate a melancoliei acute. Totul se repercutează în mentalul feminin. Nimic în cel masculin, unde lucrurile se desfășoară natural, patriarhal.
Problema bărbătească ține de faptul că aceștia nu-și conștientizează agresiunea. Acest cvasi-troglodism nu poartă o vină conștientă. Vina este, în cel mai bun caz, originară, dar, oricum, inconștientă. E cu atât mai greu într-o țară la porțile Orientului în care se mai regăsesc remanențele falocentrice. Dezechilibrul între sexe este o problema foarte dificil de abordat. O încercare de restabilire a unei egalități poate duce și mai departe starea de dezechilibru. Revolte animalic-instinctuale pot izbucni. Ușurința cu care unii oameni, inclusiv femeile care sunt cumva „manipulate” în acest inconștient colectiv structurat androfilic, tratează acest impas fără densitate poate fi considerat chiar revoltător, o dată ce problema este analizată în profunzimea ei. Nu trebuie decât încercat.
Revin cu aceeași rugăciune: nu fracturați cu privirea masculină!
ralupad 