Îmi plac soarele, iarba, caprifoiul, plaja, briza ușoară care-mi brăzdează obrazul, lectura în lumina caldă a unei zile de primăvară, copii plimbându-se pe stradă, conceptul de ciclism ușor, îmi plac plimbările, parcurile întinse, îmi place să iubesc, să urăsc, să trăiesc vitalismul clipei curente, să fac efort fizic până la epuizare, să mă relaxez fără să ridic un deget. Și până acum n-am spus chiar nimic despre mine.
Îmi plac How I Met your Mother, South Park, Family Guy, Dr. House, Grey’s Anatomy, Seinfeld, Two and a Half Men, Sex and the City, Supernatural, Desperate Housewifes, Kingdom’s Hospital, The Bing Bang Theory, Dawson’s Creek, NCIS, CSI, LAPD Blue, Bones, Twilight Saga, 90210, Person of interest. Și cu asta, iar, n-am spus nimic despre mine.
Îmi plac Chopin, Beethoven, Mozart, Bach, Vivaldi, Corelli, Scarlatti, Schubert, Clara Schumann, Tchaikovski, Shostakovich, Mussorgski, Prokofiev, Stravinski, Brahms, Berg, Schoenberg, Haendel, Haydn, Granados, Khachaturian, Lalo, Miaskovsky, Paganini, Mendelssohn, Mahler, Strauss (toti trei sau patru) Grieg, Kullak, Busoni, Holbrooke, Philip Glass, Saint-Saens, Tiberiu Olah, Carl Stamitz. Și cu asta încă n-am spus nimic despre mine.
Îmi plac Dostoievski, Liszt (ca critic literar), Houellebecq, Caragiale, Eminescu, Blaga, Arghezi, Eugen Ionesco, Samuel Beckett, Vonnegut, Henry Miller, Arthur Miller, Mark Twain, Faulkner, Sadoveanu, Marin Preda, Breban (nu cel cu dicționarul), David Lodge, Julian Barnes, Quignard, Kafka, Murdoch, Stendhal, Hermann Broch, Mateiu Caragiale, Andrei Codreanu. Și cu asta n-am spus nimic.
Care este concluzia firească pe care o putem trage din aceste liste, în sens Eco-ian (Vertigo)? Că, oricât de exhaustiv am încerca să ne definim propriul psyche, gestul în sine de la bun început este compromis. Eul nostru este un fluid de o heterogenitate maximală și fiecare dintre noi suntem un lac Baikal. Nu putem să ne definim decât în anumite instanțe sau perioade foarte mult finite, ne schimbăm cu o versatilitate aproape inumană și totuși metamorfozarea o simțim încă prea umană. Trecerea de la o ipostază la alta este tot ceea ce este omenesc, iar ceea ce este omenesc, iubim. Dar nu și tot ceea ce iubim este omenesc. Trebuie să ne oprim din a ne subestima noi, ca oameni, ca ființe raționale și emoționale, suntem multe prea complecși ca să ne predăm în fața unor câini.