Connect eR

Hitul verii pe piața românească compus nu întâmplător la începutul acestui anotimp este „Eu vara no dorm”, semnat Connect-R. În stilul său tipic raggae, cu vocea groasă, jamaicană, dreadurile nelipsite, tatuaj pe gât, body super mișto, puțin creol, exact cât să fie sexy.

E o senzație de relaxare, de chill maxim pe care mi-a dat-o melodia asta de prima oara când am ascultat-o și simt o bucurie națională pentru succesul incredibil pe care l-a avut în țara aceasta. Arată o unitate a simțământului în care acest popor se regăsește. Românii au avut de fiecare dată și această calitate de a fi foarte în trend fără să cadă în snobism grosolan. Connect-R se potriveste perfect ca o piesă de puzzle în tot ansamblul mentalității românești. Autodeclarat „țigan” (adică rrom), dar jamaican în forul său interior, Connect-R a dat dovadă de versatilitate muzicală de foarte tânăr, a fost un copil precoce tipic. Nu e nimic de mirare că a ajuns la nivelul la care să creeze trend-uri la nivel național, fie ele într-o cultură relativ minoră. Chiar și așa, nu e deloc un lucru mic.

Dar revenind la efectele hitului sus-numit pe care le are asupra mea, vorbeam despre o senzație narcotică de chillout. Noaptea când mă apucă insomniile deja mi-a intrat în instinct să dau drumul la casetofon și să-i ascult melodia. Deși mă trezesc deseori nervoasă, cu un sentiment de anxietate acut pe care mi-e foarte greu să îl reprim (poate chiar și de vinovăție din cauza lipsei de somn) și încerc să mă culc iar, fără nici un succes, „Eu vara no dorm” mă face să trec mult mai repede peste perioada această de tranziție non-soporifică. Încercați să ascultați, păcatul originar se va dezbăra de voi toți, umanitatea își reconstruiește chipul uman, omului îi este redat omul. Nu doar estetic, ci și axiologic Connect-R literalmente are dreptate.

Advertisements

Ego vs Eco

Îmi plac soarele, iarba, caprifoiul, plaja, briza ușoară care-mi brăzdează obrazul, lectura în lumina caldă a unei zile de primăvară, copii plimbându-se pe stradă, conceptul de ciclism ușor, îmi plac plimbările, parcurile întinse, îmi place să iubesc, să urăsc, să trăiesc vitalismul clipei curente, să fac efort fizic până la epuizare, să mă relaxez fără să ridic un deget. Și până acum n-am spus chiar nimic despre mine.

Îmi plac How I Met your Mother, South Park, Family Guy, Dr. House, Grey’s Anatomy, Seinfeld, Two and a Half Men, Sex and the City, Supernatural, Desperate Housewifes, Kingdom’s Hospital, The Bing Bang Theory, Dawson’s Creek, NCIS, CSI, LAPD Blue, Bones, Twilight Saga, 90210, Person of interest. Și cu asta, iar, n-am spus nimic despre mine.

Îmi plac Chopin, Beethoven, Mozart, Bach, Vivaldi, Corelli, Scarlatti, Schubert, Clara Schumann, Tchaikovski, Shostakovich, Mussorgski, Prokofiev, Stravinski, Brahms, Berg, Schoenberg, Haendel, Haydn, Granados, Khachaturian, Lalo, Miaskovsky, Paganini, Mendelssohn, Mahler, Strauss (toti trei sau patru) Grieg, Kullak, Busoni, Holbrooke, Philip Glass, Saint-Saens, Tiberiu Olah, Carl Stamitz. Și cu asta încă n-am spus nimic despre mine.

Îmi plac Dostoievski, Liszt (ca critic literar), Houellebecq, Caragiale, Eminescu, Blaga, Arghezi, Eugen Ionesco, Samuel Beckett, Vonnegut, Henry Miller, Arthur Miller, Mark Twain, Faulkner, Sadoveanu, Marin Preda, Breban (nu cel cu dicționarul), David Lodge, Julian Barnes, Quignard, Kafka, Murdoch, Stendhal, Hermann Broch, Mateiu Caragiale, Andrei Codreanu. Și cu asta n-am spus nimic.

Care este concluzia firească pe care o putem trage din aceste liste, în sens Eco-ian (Vertigo)? Că, oricât de exhaustiv am încerca să ne definim propriul psyche, gestul în sine de la bun început este compromis. Eul nostru este un fluid de o heterogenitate maximală și fiecare dintre noi suntem un lac Baikal. Nu putem să ne definim decât în anumite instanțe sau perioade foarte mult finite, ne schimbăm cu o versatilitate aproape inumană și totuși metamorfozarea o simțim încă prea umană. Trecerea de la o ipostază la alta este tot ceea ce este omenesc, iar ceea ce este omenesc, iubim. Dar nu și tot ceea ce iubim este omenesc. Trebuie să ne oprim din a ne subestima noi, ca oameni, ca ființe raționale și emoționale, suntem multe prea complecși ca să ne predăm în fața unor câini.