Singurul film decent și, mai mult, foarte bun, dintre cele ale lui Spielberg, este intitulat Duelul, în 1971. Încă foarte tânăr. După aia a trecut la filme infantil-cretine pentru satisfacția fantezistă a publicului larg. Și dacă tot vorbim despre fantezie, iată ce scrie un anume Todd McGowan despre filmul lui Spielberg:
“All of Spielberg’s later films turn away from the gaze and toward fantasy, in clear contrast to the way that Duel sustains the movement of desire around the gaze. It is almost as if Spielberg’s entire career as a filmmaker represents a flight from the trauma of the gaze as manifested in his first film.”
Duelul lui Spielberg este un film despre un șofer de mașină și un camionagiu. Acțiunea este simplă: camionagiul nu vrea să-l lase pe șofer să treacă. Duelul se intensifică în așa măsură, încât camionagiul își propune efectiv să-l omoare pe protagonist. Tot timpul ăsta, camera, punctul de vedere, este cel al protagonistiului, care nu vede niciodată fața camionagiului. Este dorința privirii aparent nesatisfăcută, dorința de a găsi acest petit objet a, în termeni lacaniani. Obiectul nu este niciodată găsit, identitatea camionagiului, care piere la sfârșitul filmului, rămâne necunoscută. De ce dorința este aparent nesatisfăcută? Pentru că dorința privirii există pentru ea însăși și nu pentru a descoperi acel petit objet a, pentru că acesta nu ascunde decât un vid. E o proprietate a subiectului (a privitorului, care devine obiect, privit). Marele secret pe care privirea l-ar vrea să-l afle este că nu există nici un secret. De aceea secretul trebuie întreținut pentru ca dorința să existe în relația recurentă: dorința are ca scop dorința însăși.
De aceea pornografia = erotism zero.